Tehnici si tactici de navigare cu harta si busola. Partea 2

Tehnici si tactici de navigare cu harta si busola.

Partea 2

In procesul de navigare (mers) cu harta si busola pe suprafata unui teren impadurit sau descoperit, tehnicile sau tacticile folosite, se pot imparti in doua mari categorii:

1. Orientarea generala, foloseste busola in scopul mentinerii unei directii generale, dar corecte, in cursul unui mers rapid pe teren, pastrand in permanenta un contact strans cu harta si stiind mereu unde suntem pe harta si pe teren. Se foloseste in principal la mersul de-a lungul unei sectiuni intre doua posturi de control.
2. Orientarea de finete implica o mai mare grija in luarea unei directii precise, a unei masuratori precise a distantei si o mai mare atentie la detaliile de pe harta si reperele de pe teren. Se foloseste in special la atacul final al postului de control.

In cadrul orientarii generale, se pot folosi numeroase tehnici si tactici de orientare, dintre care cele mai cunoscute sunt: taierea colturilor, tintirea la distanta, folosirea reperelor de colectare si ocolirea obstacolelor de netrecut.

1. Taierea Colturilor.
   Cele mai des intalnite situatii in practica orientarii, sunt acelea in care sportivul ia decizia alegerii unei rute de scurtare a distantei de parcurs intre doua puncte de pe harta si de pe teren. In exemplu 1, intre postul 1 si 2 in afara rutei sigure de ocolire pe defrisari si poteci (pe catetele triunghiului), exista si ruta directa de atac a postului (pe ipotenuza triunghiului), ruta mult mai scurta. In acelasi exemplu, ruta directa in linie dreapta dintre posturile 3 si 4, nu poate fi folosita din cauza zonei de plantatie cu gard de netrecut si atunci pentru a ajunge la coltul gardului sportivul va folosi mersul pe viza intre postul 3 si coltul gardului. Pentru siguranta directiei de mers pe aceste vize, pe suprafata unui teren fara linii conducatoare dealungul vizei, se folosesc busolele de tip Sport..
   
2. Folosirea reperelor de colectare.
   In cursul orientarii generale pe sectiunea dintre doua posturi de control, indiferent ca merge sau nu cu busola, sportivul trebuie sa fie invatat sa foloseasca pe parcursul sectiunii respective (cu atat mai mult inainte de postul de control), un reper foarte vizibil pe harta si pe teren care sa ii dea siguranta locului in care se afla in acel moment. Ca astfel de repere de colectare pe traseu pot fi: poieni mari, defrisari, drumuri si intersectiile lor, cladiri mari vizibile, confluente de rauri, limite nete de vegetatie. Aceste repere de colectare sunt deosebit de utile in atacul final al postului de control. Existenta acestor repere de colectare pe sectiunile dintre posturile de control, este mereu luata in calcul si de arbitrul trasator. Acesta cauta pe cat posibil ca inainte de postul de control sa nu existe astfel de repere, pentru a ingreuna atacul final si gasirea postului de control de catre sportiv. In exemplul 2, pe sectiunea dintre postul 1 si 2, exista un mare reper de colectare (o poiana) imediat inaintea postului 2, ceace usureaza foarte mult atacul postului, usor de gasit pornind din coltul de NV al poienii. In schimb postul al treilea este amplasat inaintea reperului de colectare (aici o poiana lipita de o poteca principala), in asa fel incat daca sportivul rateaza gasirea postului si ajunge in reperul de colectare, a pierdut deja timp si va trebui sa se intoarca pentru a gasi postul de control.
   
3. Tintirea la distanta (in lateral)
   Este o tactica de orientare foarte des folosita atat in cadrul orientarii generale, cat si in cadrul orientarii de finete. In esenta, atunci cand punctul fix la care trebuie sa ajungem se afla de-a lungul unei linii conducatoare, viza executata cu ajutorul busolei nu se ia direct spre acel punct, ci la o mica distanta de el in dreapta sau in stanga. In acest fel in momentul in care ajungem pe linia conducatoare respectiva, vom fi siguri in care parte a punctului (reperului) suntem. In exemplul 3 pe sectiunea dintre postul 1 si 2, in cadrul orientarii generale, plecam mai intai pe o viza care trebuie sa ne scoata in bifurcatia unei poteci din defrisare. Viza nu o vom lua direct spre acea bifurcatie, ci la o mica distanta in dreapta sau in stanga acelei poteci. In acest fel cand ajungem in defrisare vom fi siguri in care parte a bifurcatiei suntem. Tot in exemplul 3, viza pe care o luam din postul 2 spre postul 3 (o confluenta), nu va tinti direct in confluenta, ci luam viza sa ne scoata in linia conducatoare (aici firul de apa) la o mica distanta in dreapta sau in stanga postului de control (confluenta). Si in exemplul 4, folosim tehnica tintirii la distanta pe sectiunea dintre postul 2 si 3.
   
4. Orientarea de finete.
   Este folosita cel mai des in atacul final (gasirea) a postului de control, dar si pe sectiunile foarte scurte dintre doua posturi de control foarte apropiate. Prin orientarea de finete intelegem parcurgerea unei distante scurte (maxim 100-150 metri) plecand de la un punct sigur si clar de pe harta, folosind o directie (viza) extrem de precisa si o masurare a distantei la fel de atenta. Atunci cand postul de control este un reper de mici dimensiuni greu de gasit, vom cauta pe harta si pe teren un reper clar, usor de gasit in imediata apropiere a postului de control. In majoritatea cazurilor acesta va fi un reper de colectare in vecinatatea postului de control. Vom pleca apoi din acest reper clar si sigur pe o viza scurta dar precisa (ca unghi de mars si distanta) spre postul de control. In exemplul 4, postul de control este o stanca, reper izolat care poate fi mai greu de gasit. Acest post de control poate fi atacat in final, plecand ori de coltul gardului ce inconjoara o poiana, ori de la Vest plecand de la o bifurcatie de poteci. In caz ca postul de control a fost depasit fara sa fie vazut, mai avem o sansa de al ataca pornind din confluenta aflata la Nord de el. Aceasi metoda a orientarii de finete se foloseste pe sectiunile scurte dintre doua posturi de control foarte apropiate. Pe aceste sectiuni scurte se combina o viza precisa cu o masuratoare precisa a distantei, sau mersul pe curba de nivel impreuna cu masurarea distantei. Invatati sportivii sa fie atenti si precisi in atacul final asupra postului de control, folosind reperul de colectare cel mai apropiat de post.
   Asa zisa tehnica de maturare a zonei postului de control este deseori paguboasa si duce la pierdere de timp in comparatie cu tehnica orientarii de precizie si finete.
5. Ocolirea obstacolelor de netrecut.
   Astfel de obstacole pot fi: lacuri, balti, mlastini, zone locuite sau interzise, cariere de piatra, pereti stancosi, vegetatie foarte deasa, etc. In exemplul de mai jos, intre postul 4 si 5 se afla o mlastina de netrecut si viza directa intre posturi nu poate fi folosite. Sportivul trebuie sa ocoleasca 100% si sa treaca balta printr-un loc sigur (pod+poteca) In situatii in care trecerea imprudenta a obstacolului de catre sportiv poate fi extrem de riscanta, se impune folosirea de catre trasator a unui post intermediar care sa conduca sportivul la locul sigur de trecere a obstacolului (vezi exemplul din dreapta).

Autor articol Dr. Soescu N., preluat de pe www.prahova-orientare.ro